Un proiect al ViitorPlus, Harta Reciclarii iti pune la dispozitie informatii despre centrele, magazinele, ONG-urile care primesc deseuri pentru reutilizare sau reciclare precum si despre localizarea pubelelor pentru colectare selectiva.
Info, aici:
http://www.hartareciclarii.ro/
Primavara, perioada targurilor studentesti. Zeci de oferte de locuri de munca…mii de potentiali angajati – nu un foarte bun echilibru intre cerere si oferta. Umbla vorba (printre non-politehnisti) ca daca inveti (si inveti bine) la Poli, ai toate sansele sa obtii un post cat de repede. Un sistem firesc, pana la urma: faci o facultate din care pleci cu un set de competente clare, recunoscute si usor de implementat in cadrul nevoilor de pe piata muncii. Asadar reusita apartine acelui student care, teoretic, stie sa faca ceea ce a fost invatat sa faca, pe bancile scolii sau intr-un birou. Dar daca, sa spunem, studiezi protectia mediului? Nu stii programare, nici matematica aplicata sau retele. Cum faci sa obtii un post – si mai ales unde?
In acest caz sunt trei probleme cele care imi vin in minte. In primul rand, competentele dobandite la facultate si relevanta lor pe piata muncii, apoi categoriile de joburi existente si gradul de acceptare pe care il arata fata de noii-veniti si, in fine, studentul – cu bune si rele. Pe primele doua le putem alatura cu usurinta, obtinand astfel fie raportarea (sau lipsa ei) facultatilor la nevoile pietei muncii, situatie in care termini studii superioare pe mediu pentru a lucra in invatamant sau marketing, fie teribila lipsa (de performanta, chef, interes s.a.m.d.) existenta in acele locuri unde chiar te-ai putea angaja, unde vezi ca lumea poate este la curent cu ce ai invatat tu (si te-ai dus acolo sa aplici), insa…atat, asa ca oricum vei ajunge sa completezi formulare intr-un birou, pe un salariu care te face sa vrei sa te arunci pe geam de doua ori pe luna (pentru ca vine in 2 transe), uitand pana la urma cu desavarsire ca ti-ai dorit candva, pe la 20 de ani, sa faci lumea mai buna.
Mai exact, variantele tale se impart (doar teoretic!) in 2 + 1: lucrezi la privat pe domeniul tau (si te-ai aranjat, numai ca nu prea se poate…) lucrezi la stat, tot pe domeniul tau ( si fie lupti o vreme impotriva sistemului si dupa cativa ani te blazezi, fie te blazezi din prima, in stilul “cel mai destept cedeaza”) sau renunti si iti gasesti un job facand…orice altceva. A treia problema, cea legata de “materialul clientului” (studentul) este si in studiile din domeniul mediului la fel de intalnita ca si in orice alt domeniu. La fel de intalnita, insa de multe ori mai grava din punct de vedere al consecintelor, pentru ca un viitor expert de mediu lipsit de interes sau pasiune poate face mai mult rau decat bine.
Si atunci, reies ca evidente trei concluzii:
Una: accesibilizarea sectorului privat, mai ales prin modificari semnificative (si uneori atat de necesare…) aduse programei de invatamant, prin deschiderea granitelor si sporirea comunicarii stiintifice intre universitati si, poate cel mai important, intre universitati si potentialii angajatori, pentru a evita remarci de genul “nu va invata aia nimic la facultate”.
Doua: permiterea “noului” in institutiile de stat, atat ca idei si “savoir-faire”, cat si ca personal angajat si de conducere. Institutiile trebuie sa fie cu adevarat responsabile pentru ceea ce fac, sa nu mai priveasca totul ca pe o formalitate si sa devina principalul motor de schimbare spre mai bine (in acest sens, va invit sa mergeti in sediul unei institutii de mediu, pe alese, si sa vedeti cine si unde fumeaza, respectiv cine si unde (nu) colecteaza selectiv.
Trei: in fine, este foarte necesara o “decantare” a studentilor – a viitorilor experti si profesionisti. Din pacate, nu toti cei veniti doar pentru diploma renunta dupa primele sesiuni, in ciuda incercarilor si probelor pe care unii profesori le pun in cale (si bine fac).
Durablitatea este in prezent integrata in majoritatea domeniilor de activitate si interes la nivel global. A asigura un progres suficient astazi, dar si pe termen lung, a devenit una dintre prioritatile actuale, fiind totodata o provocare din ce in ce mai mare in contextul unei lumi in continua crestere. In ciuda existentei unor abordari extrem de bine puse la punct, a unor planuri si strategii care se doresc adoptate la diferite niveluri, se pune totusi intrebarea daca este, in realitate, posibil sa dezvolti durabil.
Termenul “dezvoltare” inseamna progres, evolutie, mers inainte, ori toate acestea sunt legate, de trei secole incoace, de cresterea economica. Adaugand acesteia si evolutia populatiei Pamantului, este legitim sa ne intrebam daca ideea de dezvoltare durabila are, de fapt, sanse de reusita.
Principalele probleme ale lumii actuale au fost clasificate de catre ONU in 2000, prin Declaratia Mileniului; obiectivele propuse merg de la eradicarea saraciei si reducerea mortalitatii infantile la asigurarea educatiei universale, capitolul “mediu” fiind, desigur, prezent. Este evident ca toate aceste elemente sunt interconenctate, necesitand astfel o abordare comuna, abordare care se suprapune tot mai mult conceptului de dezvoltare durabila. Asistam oare la o alterare a sensului acesteia? Dezvoltarea durabla este – sau este pe cale sa devina – abordarea generala pentru a rezolva problemele lumii actuale?
Si daca acesta este cazul, unde anume se situeaza pe lista prioritatilor protectia mediului?
Insa dezvoltarea durabila nu a fost dintotdeauna conceptul – cheie; de fapt, a fost o abordare “corecta din punct de vedere politic” a termenului ecodezvoltare, adus in centrul atentiei de Ignacy Sachs si care propunea o centrare pe mediu a problemelor actuale ale lumii. Avand in vedere spiritul vremii (care este inca actual), elementele care tin de social si (mai ales) de economic au iesit in fata, asumandu-si fiecare o parte egala in acest concept.
Dupa aproape 40 de ani de la “nasterea” durabilitatii, principala reusita a acesteia a fost aducerea pilonilor sai in interesul si in constiinta unei importante parti a populatiei. Intelegem problemele care trebuie confruntate, suntem constienti, mai mult sau mai putin, de rolul nostru in lupta pentru o lume mai buna, insa abordarea economica este inca primordiala. Mediul inconjurator trebuie sa fie prioritar, deoarece dezvoltarea nu poate exista fara acesta. O intoarcere la ecodezvoltare ar putea fi raspunsul, prin accentuarea importantei mediului in fata celorlalte componente. Necesitatea pastrarii (sau, mai actual, redobandirii) unui mediu aflat intr-o stare calitativa buna, asadar a unui mediu care sa poata suporta o populatie globala aflata in evolutie ar trebui sa fie evidenta. Abordarea locala sau regionala a conservarii mediului, o data cu o abordare globala a problemelor economice nu poate constitui o solutie pe termen lung; rezolvarea potentiala vine din inversarea acestora.
Nicolae Georgescu – Roegen spunea ca singura modalitate de a trai durabil este iesirea din dezvoltare (timp in care George Bush Sr. excludea orice negociere asupra nivelului american de viata). O stopare totala a dezvoltarii nu pare deloc viabila in momentul de fata, insa compromisul economiei cu mediul a fost facut in defavoarea acestuia din urma.
A dezvolta durabil este un oximoron, o contradictie – insa una care trebuie rezolvata cat mai repede cu putinta.
Asa cum stim, pe 5 iunie intreaga lume sarbatoreste ziua mediului – si ce mod mai bun de a face asta daca nu printr-o actiune de ecologizare? Responsabila cu aceasta activitate a fost o echipa mica, dar plina de energie, care a ajutat la colectarea a catorva sute de kilograme de deseuri din judetul Arges. Coordonatorul echipei si “capul rautatilor” a fost Octav Ciobanu, care a lucrat zile (si nopti) in sir pentru a obtine rezultatele dorite: mai mult de 10 primarii implicate si sute de oameni si-au unit fortele pentru a imbunatati starea mediului si pentru a-l sarbatori asa cum trebuie.
Personal, am considerat absolut minunat modul de realizare al activitatii: desi a fost ceva de amploare, asa cum ati vazut din cele povestite mai sus, practic o singura persoana a organizat totul, de la 0: informare, atragerea de sponsori, discutia cu primariile si atragerea voluntarilor – nu ar fi trebuit sa fie asa, insa reprezinta o dovada clara ca…se poate! Trebuie doar sa vrei cu adevarat.
A fost odata ca niciodata un taram minunat, udat de rauri reci si limpezi, intarit de o coroana de munti si ocupat de mii si mii de animale. Insa cea mai importanta bogatie a acestui taram era padurea, care-l acoperea aproape in totalitate: padurea verde, plina de viata, plina de freamat care ii facea fericiti pe toti cei care intrau in ea.
Oamenii de aici traiau cu zambetul pe buze, muncind si cantand, bucurandu-se si ei de fabuloasa lor padure.
La un moment dat insa, rupand linistea de peste zi, un nor negru si infricosator s-a abatut asupra lumii. Era incarcat de furie si nefericire, de lacomie si indiferenta…a trecut peste rauri si le-a murdarit, peste animale – si le-a indepartat, dar mai ales, s-a oprit asupra padurii si a zabovit acolo, pana cand n-a mai ramas aproape nimic…
Taramul fermecat era pierdut. Oriunde te uitai, nu vedeai decat tristete. Miile de animale care il ocupau disparusera, fugisera sa se ascunda din calea norului, iar cand au revenit n-au mai gasit intinsele paduri in care se adaposteau inainte.
Ce era de facut? Oare putea ceva sau cineva sa indrepte lucrurile? Sa readuca linistea si fericirea inapoi?
Fat Frumos este de gasit la http://www.viitorplus.ro/articles/Campanie-record-de-impaduriri-31
