Franta. Informatii, apoi asteptari si, in fine, realitatea. Probabil toti avem o imagine ideala in legatura cu tarile vestice – si nu doar din punct de vedere al civilizatiei. Asteptarile mele privind abordarea asupra mediului inconjurator s-au dovedit, pe de-o parte, haios de neverosimile, dar din alte puncte de vedere atat de incredibil de mici.
Ma asteptam la o ordine si curatenie nemteasca (fara ironie…), la colectare selectiva la sange (si totusi se face si are succes), la spatii verzi unde copacii sunt masurati “cu rigla” si la 0 pungi de plastic in magazine. Nici vorba. Si am fost bucuroasa, cumva, sa vad ca m-am inselat. Inseamna ca nu suntem, totusi, atat de departe.
O dimineata de duminica prezinta centrul orasului ca piata Constitutiei dupa concert, la magazin iti dau punga pe gratis (i-am luat la capitolul asta), intotdeauna punga de plastic, niciodata de hartie. Sau daca ambalajul e de hartie, iti dau si o punga – just in case. Daca refuzi, iti raspund cu “foarte bine, sa salvam mediul!”.
Dar, privind la toate lucrurile care m-au impresionat, toate acestea devin (!) lipsite de importanta. La o privire atenta, dincolo de fatada, iti dai seama pe viu ca grija pentru mediu nu inseamna doar sa iti arunci hartia la hartie si plasticul la plastic, inseamna sa ai curaj, ca om aflat in administratie sau ca simplu cetatean, sa-ti asumi responsabilitatea.
Vechiul oras nu are parcuri. In tot centrul nu ai nici o sansa sa gasesti vreun copac sau petec de iarba. Cladiri de patrimoniu, strazi inguste, pietruite, un oras intens, unde nu exista loc pentru mai mult sau mai altfel. Insa la marginea zonei centrale apare, evidenta, rezolvarea. Veritabile (dar nu naturale) paduri, parcuri imense, in stil neasteptat de englezesc, hectare intregi de verdeata care vin sa aduca o gura de aer proaspat. Dincolo de oras, pentru prima data, am vazut celebra (pentru cunoscatori
) centura verde-galbena. Exista! Si functioneaza.
De asemenea pentru prima oara, aud vorbindu-se la modul concret despre eco-cartiere: spatii rezidentiale complexe, unde probleme de tipul gestiunii apei din precipitatii sau compostului colectiv sunt capat de afis in ceea ce priveste ordinea obiectivelor de atins. Exista locuinte neutre, adica eficiente din punct de vedere energetic si capabile sa se autosustina din acest punct de vedere, fara a elibera CO2. Exista locuinte care produc mai multa energie decat consuma, cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Exista si sisteme supraterane de canalizare a apei de ploaie catre bazinete “naturale”, unde vegetatia formata isi indeplineste rolul de epurator. Sau toalete care folosesc aceasta apa. Sau acoperisuri vegetalizate.
Si mai exista si o multime de rabdare si intelegere din partea oamenilor, care isi dau seama ca o schimbare, indiferent de natura ei, nu are cum sa vina din senin, ca – din contra – presupune eforturi inclusiv din partea lor. Proiectele “verzi”, uneori in detalii incredibile, sunt nu doar acceptate, ci dorite, incurajate, finantate. Cartierul eco nu este destinat celor cu venituri cu mai mult de 5 zerouri, ci si persoanelor cu probleme financiare, intrucat contine si locuinte sociale. Orasele mici recunosc fara griji dependenta lor de agricultura si isi “croiesc” propriile Agende 21 care sa abordeze acele aspecte. Da, orase de 8000 de locuitori cu Agenda 21. Nu stiu, Clujul are?



