Despre sfarsit

23 February 2009

Cat de multe am uitat. Pentru cea mai inteligenta specie existenta pe Pamant, suntem surprinzator de departe de ideal – oricare ar fi acesta – surprinzator de departe de cum ar trebui sa fim. Si tind sa cred ca am uitat, sau poate ca suntem intr-atat de egoisti, ca specie, incat nu ne dam seama ce facem in jurul nostru.

Oamenii au inceput sa-si atribuie niste drepturi pe care nu le au si faptul ca acest lucru a inceput cu adevarat o data cu revolutia industriala nu este o coincidenta. Am devenit o specie invaziva si de-a dreptul egoista; mai mult decat atat, am pierdut trasaturile (ca sa nu spun calitatile) pe care alte specii le au si am inceput sa facem lucruri extraordinar de rare in lumea animala (din care, fie ca ne convine fie ca nu, facem parte). Cunosc un singur caz atat de nefiresc din punct de vedere al evolutiei, cel al paunilor: pentru a atrage femelele, acestia isi prezinta coada desfacuta si modelul superb de pe ea. Cu cat mai mare si mai frumoasa coada, cu atat mai multe sansele la imperechere – si implicit la continuarea existentei speciei. De-a lungul timpului, masculii paun au evoluat in acest sens estetic, existand intre diferitii indivizi o apriga competitie. Numai ca dimensiunile din ce in ce mai impresionante ale cozii au determinat o scadere a capacitatilor de zbor… Ironic, acei pauni care nu vor atrage doamnele din prima vor avea mai multe sanse sa nu fie mancati. Familiar, nu-i asa? Seamana cu lupta noastra constanta de a castiga mai mult, tot mai mult, chiar si cu riscul de a ne distruge, nu atat individual, ci si ca specie. O lume dominata de oameni mereu in lupta pentru ceva mai mult, care uita ce sunt si din ce fac parte – sau vor sa uite, ca sa uite si responsabilitatile pe care le au.

 

Cum vedeti si aici –  Ne-am adus la limita.

 

In curand, nu vom mai avea unde sa mergem si ce sa mai luam, poate mai curand decat ne asteptam. Sunt foarte putini dintre noi care se gandesc la moarte, cred ca e firesc pana la urma. Si de asta pare firesc ca foarte putini dintre noi sa se gandeasca la sfarsitul nostru ca specie. Curios, insa – pentru ca daca ne-am gandi, am putea schimba lucrurile.

                                                                                                                                                 

Etichete: , , , ,
Publicat in: Eco-Responsabilitate, Fără categorie – Comenteaza

Oameni si Lei

19 February 2009

Christian the Lion

Etichete: , ,
Publicat in: Protectia animalelor – 1 Comentariu

Lupta pentru supravietuire

15 February 2009

“Bai! Ce faci, bai, iti speli masina in rau?! Tu nu vezi ca apa aia vine aici, unde fac eu baie?”

Daca si-ar fi spalat masina in aval de tine, ti-ar mai fi pasat?

 

E ok sa nu-ti pese, uneori. Uneori, chiar si egoismul poate fi acceptat. Insa atunci cand nu-ti pasa de natura, de lumea in care nu traiesti numai tu, ci si alti peste 6 miliarde de oameni, in care traiesc zeci de miliarde de alte fapturi, in care speri (sau nu…) sa traiasca, la un moment dat, copiii tai, atunci nu mai este ceva de trecut cu vederea, nu mai e nici macar egoism. Se spune ca libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea altcuiva. Ori, desi poate nu-ti dai seama, atunci cand iesi din camera fara sa stingi lumina sau cand apari online, dar idle de 5 ore pe mess la 6 dimineata ii incalci libertatea la un aer ceva mai curat, la o apa ceva mai proaspata, unui om mai putin norocos doar pentru ca s-a nascut la 20 de ani dupa tine.

Cu siguranta ca fiecare dintre cei putin mai preocupati de natura decat noi s-a confruntat la un moment dat cu una din urmatoarele situatii: 1. “si daca sting eu lumina/ reciclez/ trec pe becuri eco etc. ce rezolv, daca ceilalti nu fac asta? (Asadar, ce sens are sa ma straduiesc si eu?)” 2. Lipsa de informatie sau de interes, concretizata in intrebari de genul “Pai ce legatura e intre frigiderul bunicii si cancerul de piele?”

 

“…si exista si specii care folosesc scheletul sau parti din corpul indivizilor altor specii pentru a-si construi adaposturi… “

 

Responsabilitatea asupra mediului inconjurator nu cade numai pe umerii institutiilor autorizate (uneori, aproape deloc, asa cum veti vedea mai jos), este si treaba noastra. La fel ca in viata de zi cu zi, nu poti primi ceva fara sa dai altceva in schimb. Noi, oamenii, nu am inteles ca acest lucru este valabil si pentru natura, deoarece de mii de ani luam nu strictul necesar, ci mult mai mult, fara sa oferim nimic. Si tot pentru ca a invatat sa subjuge, aparent, mediul, omul a uitat care este locul sau in acest sistem: suntem doar o alta specie, insa ocupam o nisa ecologica devenita insuficienta. Spre deosebire de celelalte specii, noi ne-am pierdut instinctele sau orice ar fi acele simturi care le ofera intelepciune animalelor, care le arata cand e timpul sa se opreasca (din alergat dupa prada, din zburat spre “tarile calde” sau, cum e si cazul nostru, din inmultit). Exista o teorie privitoare la disparitia dinozaurilor care arata ca populatia ar fi fost distrusa oricum, deoarece consuma prea mult pentru resursele existente la momentul respectiv. Pe vremea lor, si dinozaurii conduceau lumea.

 

“…insa pana cand cetatenii nu vor binevoi sa puna sticla la sticla si plasticul la plastic, noi nu putem face nimic…”

 

Acesta a fost raspunsul pe care l-am primit atunci cand am intrebat la primarie de ce nu se face reciclare in orasul meu. Bineinteles, elementul de baza este respectarea compartimentelor pentru colectare selectiva, fara de care, intr-adevar, nu se poate face nimic. Primarul nostru a facut foarte multe pentru oras: a refacut infrastructura de transport, a amenajat zona centrala si o multime de parcuri si locuri de joaca, insa, undeva intre toate acestea, nu a gasit timpul sa realizeze o campanie de informare si educare a populatiei prin care sa explice de ce trebuie sa puna “sticla la sticla si plasticul la plastic”. Totusi, presupunand ca vom incerca toti sa facem separarea deseurilor, pentru ca apoi angajatii firmei de salubritate sa le puna pe toate in acelasi compartiment, a doua oara probabil nu ne vom mai obosi.

Asadar, vina si totodata responsabilitatea este a tuturor, pentru ca toti folosim resursele naturale. Eforturile care trebuie facute nu sunt nici pe departe atat de mari, este vorba doar de cateva gesturi care vor intra, pana la urma, in reflex. Cum, de exemplu, din reflex imi voi inchide acum laptopul si il voi scoate si din priza pentru a ma duce sa ma plimb cu bicicleta.

 

Si daca nu stii specia care isi construieste adapost din corpul indivizilor altor specii, priveste mai atent scaunul pe care stai sau parchetul pe care calci. Candva, a fost un copac.

Etichete: , , , , ,
Publicat in: Eco-Responsabilitate – 1 Comentariu

Caine fara stapan sau comunitar?

15 February 2009

Consider ca denumirea comunitarilor in sine a dus la o viziune foarte distorsionata a problemei: un caine fara stapan devine, prin lipsa unui om care sa il “detina” si sa il controleze, un animal salbaticit care poate sa atace oricand fara motiv (!), care se hraneste si traieste prin gunoaie (sau din mila inconstientilor care nu vad ce pericol ingrozitor reprezinta!) si care constituie sursa atator boli, microbi si bacterii incat simpla-i prezenta pe strazi este un risc. Lucru absolut fals. Ceea ce pare sa fie mai greu de vazut si de inteles este faptul ca orasul in sine face ca lucrurile sa stea foarte diferit, prin faptul ca este o arie total antropizata care produce schimbari incredibile asupra spatiului, dar si asupra tuturor lucrurilor si vietatilor pe care le adaposteste. Un spatiu care atrage si care transforma: pentru oameni, orasul inseamna oportunitate. Un trai mai bun, “civilizat”, conditii de viata si sanse pentru avans si prosperitate. Un locuitor al unei asezari rurale este atat de diferit de unul care locuieste intr-un oras, atat ca mod de gandire, cat si comportamental. In acelasi mod, trebuie sa observam si diferentele incredibile existente intre un caine cu stapan – adica unul care are, din perspectiva omului, un sens si un scop – si unul fara stapan, care reprezinta pericolul public descris mai sus.

In acest sens, trebuie pornit de la ideea ca, initial, TOTI cainii dintr-un anumit spatiu aveau un stapan, fapt care s-a schimbat din cauza modificarilor care au avut loc in anii comunismului prin trecerea de la case la blocuri, fortand oamenii sa renunte la animalele avute pana atunci, dar determinand si pierderea “sensului” avut de caine: cel de protector al curtii si al bunurilor detinute de om.

Denumirea data de UE, cea de “comunitari”, ar fi trebuit sa fie suficienta pentru a intelege cum anume trebuie priviti acesti caini: apartin comunitatilor urbane. Apartin oamenilor. Nu sunt fara stapan. In oras, un spatiu lipsit de garduri, de curti, strazile si cartierele devin curtile in care traiau altadata cainii. Stapanii de altadata devin comunitatile, scarile de bloc, copiii si vecinii. Noi devenim stapanii, luat cu sensul de RESPONSABILII pentru aceste animale. Gandind si actionand asa, nu numai ca vom avea o relatie benefica, pozitiva cu ei, dar vom determina si schimbari in comportamentul lor  - si al nostru. Traind impreuna, vom incepe sa observam personalitatea lor. Vom invata care sunt cu adevarat motivele pentru care “ataca” oamenii si poate multi dintre noi vor fi surprinsi in acest sens…

Daca faci parte din aceia care intind mana unui caine si incep sa ii vorbeasca atunci cand vine furios, latrand, stii la ce ma refer. Si mai stii ca reactionand asa, vei privi in urmatoarea clipa (cel putin in majoritatea cazurilor) un catel care da timid din coada si te priveste jucaus.  

 

Si ca sa raspund si celor care isi doresc eliminarea cainilor de pe strazi, fiti linistiti. Daca ii  vom steriliza pe toti, in 15 ani nu va mai exista nici unul (aceasta a fost metoda adoptata in multe dintre tarile europene, in care este foarte putin probabil sa mai intalnesti un comunitar). Si cred ca o sa vi se para foarte trist.

Etichete: , , , ,
Publicat in: Protectia animalelor – 1 Comentariu

Dupa ce lege functionam?

8 February 2009

In Romania exista un cadru legislativ care sprijina si ghideaza gestionarea cainilor fara stapan – asa cum e si firesc, din care se evidentiaza 2 legi, deosebit de interesante prin efectul pe care il produc in acest domeniu: legea 9/2008, care aduce o completare legii 5/2004 (Legea Protectiei Animalelor) si legea 227/2002, anume cea care prezinta modul de gestionare a cainilor fara stapan. Legea 9 indica, la art. 7-1: “Este interzisa eutanasierea cainilor, a pisicilor si a altor animale, cu exceptia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar.” Pe de alta parte, in legea 227 este subliniat faptul ca toti cainii fara stapan sunt eutanasiati la 2 saptamani dupa ce au intrat in adaposturi… Dupa ce lege functionam? Ambele sunt in vigoare, desi ONG-urile au pichetat anul trecut Parlamentul pentru a determina comisia de administratie publica sa puna in dezbatere aceasta problema si sa abroge legea 227. Din pacate, fara nici un rezultat.

Din fericire, in momentul de fata, asociatiile Cutu Cutu, Vier Pfoten, Caleidoscop si Doggy Dog colaboreaza cu ASCS la programul de sterillizare a cainilor fara stapan, un program al administratiei locale din Bucuresti care functioneaza de sase luni. Cainii sunt luati de pe strazi, sterilizati si apoi readusi in zona de provenienta. Insa si aici exista o problema, si anume ca numarul estimat al cainilor din capitala este de cca. 30.000, iar adapostul Pallady, care deserveste acest program, are doar 200 de locuri si riscul de a ramane blocat este foarte mare, pentru ca nu se fac adoptii.

  • Intra pe www.adoptiicaini.ro si alege-ti un prieten! Daca stii pe cineva care isi doreste un caine, spune-le sa aleaga unul din baza Pallady. De cele mai multe ori, un caine “maidanez” intrece in afectiune unul de rasa.
  • Discuta cu ONG-urile care se ocupa cu protectia animalelor si indeamna-le sa discute din nou cu Parlamentul pentru rezolvarea problemelor din legislatie!

 

 

 

Etichete: , , , , , ,
Publicat in: Protectia animalelor – Comenteaza

Pagini (11): « Prima ... « 7 8 9 10 11 »

« Articole mai vechi
Articole mai noi »